Ce lume vesela

IMDB Adaugă o recenzie

Dată lansare (Romania):

26 Ianuarie 2020

Recenzii

bad1923

22.01.2010

Ce lume veselă…, o producţie Ager Film, România, 2002, este ultimul film al Malvinei Urşianu, al zecelea din filmografia sa şi al doilea din perioada postdecembristă. El încheie o pretinsă tetralogie, ce se vrea o frescă a societăţii româneşti de-a lungul a cincizeci de ani. În primul film, Pe malul stâng al Dunării albastre (1983), autoarea evoca, pe fondul perioadei interbelice, al celui de al doilea război mondial şi al zilei de 23 august 1944, lupta în ilegalitate a P.C.R., importanţa acesteia şi a Armatei Roşii la eliberarea României, după trecerea ei alături de puterile aliate. Al doilea film, Figuranţii (1987), care se raportează la anii 1944–1952, cu accente pe diferenţele şi lupta de clasă, cu o privire (căznit) caricaturală asupra “burgheziei decadente”, deşi un produs al deceniului 9, este ostentativ procomunist, în cel mai autentic ton “realist-socialist”, cu un vădit profil stalinist. Cel de al treilea film este Aici nu mai locuieşte nimeni (1995), un film pentru televiziune. Cu Ce lume veselă…, autoarea propune o incursiune prin aşa-zisa perioadă de tranziţie. Ceea ce impresionează neplăcut aici ca, de altfel, în aproape toate produsele sale, este aglomerarea tematică, aspectul exagerat de îngrijit al ambianţelor şi lipsa de substanţă a personajelor. Ca şi în primele două componente ale “tetralogiei”, intenţia de frescă face ca aceste scăderi să fie şi mai evidente. Prin Maria (Tamara Creţulescu), medic oftalmolog, aparţinând generaţiei medii, autoarea intenţionează să surprindă cât mai multe aspecte referitoare la condiţia femeii, a intelectualului în genere (a femeii intelectuale – am zice). Generaţia tânără este reprezentată îndeosebi prin pictorul Dan Petrescu (Florin Piersic Jr.), prezenţa lui fiind legată, pe de o parte, de condiţia lui de artist iar, pe de altă parte, de aceea de soţ infidel şi de îndrăgostit de ocazie. Prin soţia lui, Irina (Ilinca Goia), croitoreasă, de care va divorţa, s-ar fi putut contura tema condiţiei unei tinere muncitoare care aspiră să-şi depăşească statutul social, să-şi învingă complexul de inferioritate. B. G. (cu pronunţie englezească, fireşte – bi’gi: ), adică Brânduşa Georgescu (Tania Popa), una dintre prietenele de ocazie ale lui Dan, vrea să ilustreze situaţia în care se află tineretul postdecembrist, care, pe fondul incertitudinii şi instabilităţii, al lipsei de orizont, încearcă să supravieţuiască prin diverse expediente. Pentru astfel de tinere marginalizate, cea mai promiţătoare soluţie pare să fie căsătoria cu un cetăţean străin. Prezenţa bătrânului Alexandru Şerban (Ioan Niciu), cândva un om foarte bogat, descendent al unei cunoscute familii, fost deţinut politic, vrea să justifice tema decăderii clasei privilegiate, în noi condiţii istorice. În contrast cu acesta, fostul soţ al Mariei, un frivol, schiţează tema opacităţii generaţiei mature, a incapacităţii ei de a reacţiona în vreun fel la realităţile vremii. De turcul Ali, proprietar al unui Sexy-Club, este legată o temă nouă, aceea a prezenţei, poziţiei şi influenţei străinilor, îndeosebi a celor veniţi din Orientul Apropiat, turci şi arabi, asupra societăţii româneşti. Se urmăresc, evident, efectele economice şi morale ale unor astfel de intervenţii în peisajul local. Alte posibile teme sunt instabilitatea familiei şi, de aici, a întregii societăţi româneşti; şi, în fine, aceea a confruntării între generaţii. Înlănţuirea acestor motive nefinalizate în expresivitate artistică dau supărătoarea senzaţie de grabă, de superficialitate, de stufos, de sufocant. Spaţiile, interioare şi exterioare, care ar fi putut constitui scheletul filmului, excelează prin artificialitate, motiv pentru care aspectul general, din punctul de vedere al scenografiei, este de complex expoziţional, de muzeu, de reclamă turistică. Clădirile, străzile, bulevardele, diferitele încăperi, lucrurile, obiectele nu comunică nimic, ele sunt pur şi simplu arătate. Este inutil, aşadar, să vorbim aici despre culoare locală sau atmosferă. Lipsa de individualitate, de identitate a personajelor, contribuie la exacerbarea acestor neajunsuri. Maria este o altă variantă, neconvingătoare artistic, a personajelor feminine, ipostaza intelectuală, din filmele Malvinei Urşianu, care sunt mai degrabă paradigme de cochetărie şi politeţe decât personaje veridice. O nouă tipologie feminină este B. G., superficială, neastâmpărată, instabilă, incapabilă să-şi contureze o preocupare constantă, un ideal, eventual. Feminitatea acestor personaje eşuează însă în feminism, forma degradată a feminităţii, trădarea şi anularea ei, prin încercarea de a-şi extinde controlul asupra a ceea ce nu-i este specific; notabilă în acest sens este decizia personajului feminin principal de a folosi un exemplar masculin tânăr şi sănătos, în persoana pictorului – nu a uitat să-i facă mai întâi analizele –, pentru a concepe un copil pe care intenţionează să-l crească de una singură. Acolo unde cea dintâi, soţia candidă (Irina), nu izbuteşte pentru că nu poate, iar ce-a de-a doua, amanta fluşturatică (B. G.), nu răzbeşte pentru că nu vrea, se instalează Maria, deşi cam trecută pentru a-şi asuma aventura maternităţii, în chip de învingătoare absolută. Mesajul extrem feminist (antimasculin) este aici tot atât de limpede pe cât era acela procomunist din finalul filmului Figuranţii. Ideologia a rămas pe poziţii, chiar dacă la nivelul conţinutului lupta de clasă şi biruinţa mesianismului proletar sunt substituite cu lupta dintre sexe şi biruinţa feminismului discret militant. Drept consecinţă firească a unei astfel de abordări care are mai multe de spus pe terenul ideologiei decât pe acela al artei, personajele sunt reduse la simple prezenţe decorative , la elemente într-o demonstraţie apăsat pilduitoare. Nici personajele masculine nu sunt viabile, câtă vreme rămân în limitele unei intenţii pedagogice. Cu unele sclipiri de autentic ne apare doar Alexandru Şerban, care încearcă să transmită cât mai veridic un sentiment al zădărniciei, al inutilităţii, al trecerii, să fie cât mai asortat cu motoul filmului, Ce veselă trecere, ce tristă petrecere. Dar felul cum acesta îşi interpretează rolul aminteşte izbitor de doctorul Isak Borg, un octogenar din filmul lui Ingmar Bergman, Fragii sălbatici, 1957, interpretat de regizorul şi actorul Victor Sjöström. Nemulţumeşte şi în acest film teatralismul aşa-ziselor interpretări actoriceşti, o boală cronică a cinematografiei române care nu numără foarte multe excepţii.

1 1

Filme la cinema în București

Recomandari din comunitate

Top