La passion de Jeanne d'Arc (-1)

Christ

Dryer a creat filme cu o substanta fina si unica asemenea: Day of Wrath, Gertrude, Ordet, The Passion of Joan of Arc, Vampyr. Trebuie sa recunosc ca la inceput am fost sceptic in ceea ce priveste filmele lui (vazusem cateva secvente din Gertrud). Mi se parea ca personajele sunt innobilate cu o raceala neverosimila, jucau ca si cand ar fi hipnotizate iar relatiile dintre ele erau neconvingatoare din punctul meu de vedere. Toate acestea pana cand am vizionat The Passion of Joan of Arc. The Passion of Joan of Arc ilustreaza judecata si moartea Ioanei D'Arc. Filmul are un puternic caracter religios. Muzica (Voices of Light) este de o frumusete divina si, de multe ori, simti ca vorbeste in locul personajelor si ca nicio replica nu o poate inlocui, cuvintele sunt de prisos. Maria Falconetti joaca magistral in acest film, trairile ei sunt imposibil de neresimtit, lacrimile si credinta ei sunt puternice si sincere. Judecata ei de catre inchizitori este o scena compusa din cadre fotografice, creionata intr-un alb-negru pur, cu contraste si tonuri de negru fine; vignetarea peliculei amplifica atmosfera de apasare si tensiune. Punctul de statie din care sunt filmate personajele este destul de jos (se poate observa cu usurinta ca sunt filmate de jos in sus). Miscarea camerei este destul de limitata, Dreyer concentrandu-se mai mult asupra expresivitatii personajelor, mimicii si reactiilor lor, decat pe mediul in care se desfasoara actiunea; in unele secvente cu greu iti poti da seama spre cine priveste personajul sau cu cine vorbeste datorita cadrului restrans concentrat pe expresivitatea faciala. Personajul Ioanei D'Arc este structurat complex, trece prin anumite schimbari, se transforma, isi da seama ca scopul ei este mai important decat credea initial, sacrificiul ei reprezentand salvarea celorlalti.

Citește în continuare

Herz aus Glas (1976)

Christ

In “Herz aus Glas”, Herzog exceleaza in producerea unei stari si atmosfere pline de ermetism, de un puternic caracter conceptual – descrie cu mare maiestrie un spatiu misterios, fascinant si intens, cu un aer gotic german in care primeaza ideea de apocaliptic, de sfarsit al lumii. Circumstantele din acest cadru apocaliptic sunt bizare; povestea este alegorica: o fabrica de sticla da faliment cand proprietarul ei, un maestru sticlar pastrator al secretului sticlei rubinii, moare nedivulgand formula speciala si lasand si satul care depindea de aceasta de izbeliste. Pesonajul principal este Hias, un profet nebun ce prevesteste sfarsitul lumii, dar a carui sanatate mentala este interpretabila, avand in vedere ca cele spuse de el se adeveresc la un moment dat. De asemenea, actorul care-l interpreteaza este singurul din distributie nesupus hipnotizarii. In ciuda atingerii geniului cu care este construit filmul, de la structura pana la tema si cadrul pictat cu finete in secvente aproape statice ( ce pot fi confundate cu tablouri ale marilor peisagisti), jocul actorilor poate parea mecanic si rece, aproape robotic datorita starii de hipnoza careia au fost supusi aproape toti. In loc sa sufoce filmul cu efecte vizuale pompoase sau orbitoare si metafore, simboluri-cliseu, Werner Herzog creeaza imagini enigmatice si nelalaocul lor, dar sincere, ce sunt sustinute doar prin ele insasi. Jocul actorilor hipnotizati si aflati in stare somnambulica este doar un “element” care accentueaza imaginea. Totusi, un procedeu de disectie a operei create de Herzog nu-si are rostul, ar risca sa diminueze esenta si sa ucida spiritul in care a fost creat si menit sa inspire. “Herz aus Glas” este un film straniu care trebuie privit si simtit, in niciun caz un film “la care te uiti”.

Citește în continuare
Top