The Counselor (2013)

El_KaPpa

După ce își face introducerea cu unul dintre cele mai prost mimate orgasme văzute pe ecran, în culpă fiind domnița Cruz, și după ce se pierde mai bine de 20-25 de minute într-o cantitate considerabilă de dialog inutil care nu pare capabil să contureze ceva, brusc apare și intriga, urmată de multă metaforă, de un dialog filozofo-intelectualo-sadic, ca să-i spun așa, de o atmosferă sumbră care îți dă senzația de pericol iminent, de o violență considerabilă atât la nivel vizual cât și la nivel sugestiv, de câteva scene inedite (una are o decapitare spectaculos de crudă, alta se poate descrie printr-un car fuck de-a dreptul orgastic într-o marcă înregistrată Cameron Diaz, iar a treia care mi-a atras atenția, scoaterea ultra-violentă din scenă a personajului interpretat de Brad Pitt), de o doză de ironie impregnată în destinul personajelor, și de un deznodământ pe măsură, care îi va indispune însă pe fanii finalizărilor juste. Altfel spus, The Counselor este neconvențional până în “măduva oaselor” și, chiar dacă pare doar un alt neo noir îndrăzneț, eu zic că își asumă o identitate aparte, reinventând parcă un nou gen de filme, lucru care mă încântă prea mult pentru a-i taxa aspru neajunsurile, regăsite cu ușurință în introducerea greoaie, lipsită de un punct de sprijin, în anumite replici care întind prea mult coarda cu pilde și subînțelesuri (ce-i prea mult strică și dă senzația de falsitate), dar și în ignorare supărătoare a potențialului unor actori precum Fassbender, Cruz și Bardem. În schimb, Cameron Diaz oferă cel mai bun și credibil rol al său de foarte multă vreme încoace (dacă nu chiar cel mai bun), iar Brad Pitt este suficient de matur încât să atragă atenția în puținele momente în care este folosit. Nu-i un Ridley Scott tipic în care fanii să-și regăsească regizorul favorit și nu-i nici un alt thriller cu aspect Hollywoodian, din toate punctele de vedere fiind amprenta lui Cormac McCarthy, propunându-ne o nouă incursiune atipică într-o lume violentă, imorală și viscerală, care, văzută cu ochii potriviți, te poate bântui o perioadă.

Citește în continuare

The Place Beyond the Pines (2013)

El_KaPpa

După superbul debut cu Blue Valentine (2010) în care a colaborat tot cu Ryan Gosling, Derek Cianfrance revine cu un alt film asemănător din mai multe puncte de vedere, curajos, zguduitor și aproape la fel de bun. Da, ăsta nu este doar un film bun, este un film foarte bun și foarte complex care nu prea lasă loc de critici negative atâta timp cât ai răbdarea necesară să privești un film lent și capacitatea să-l înțelegi. Spun "nu prea" pentru că povestea are vreo două exagerări evidente, iar la trecerea peste ani lipsește un machiaj corespunzător. În rest, totul este așa cum trebuie. Scenariul este format din trei părți diferite ca acțiune, personaje principale și idei, dar care se leagă perfect între ele încât la final totul să aibă sens. Practic, vedem niște personaje construite excelent, fiecare cu o caracteristică definitorie, aruncate într-un joc al destinului cu situații de viață dificile și cât se poate de credibile pe modelul "shit happens". Ritmul este într-adevăr lent, iar lungimea filmului este suficient de mare încât să-i facă pe mulți să renunțe pe parcus, dar cine înțelege complexitatea temelor abordate și cine prinde intensiatatea și chiar ironia multor situații prezentate, nu va simți cum trec cele 140 de minute. În plus, dacă ești norocos (așa cum am fost eu) și nu ai dat de spoilerele prezente în foarte multe recenzii, ți se va părea un film imprevizibil pe care ai impresia de mai multe ori că îl poți anticipa, dar mereu se va duce încet și sigur într-o altă direcție. Toți actorii se mulează perfect pe roluri și transmit o credibilitate de 100%, chiar și cei care apar doar în anumite momente. Credeam că cel mai mult îmi va plăcea Ryan Gosling, dar fără regrete spun că Bradley Cooper și Dane DeHaan (puștiul din Chronicle) mi-au furat toate privirile. Derek Cianfrance dovedește încă o dată că se pricepe excelent să-și pună actorii în evidență și știe cum și când să scoată în relief gesturile și mimica personajelor încât să le simți toate trăirile interioare și să nu rămâi indiferent. O dramă foarte bună, ambițioasă, complexă, susținută excelent de actori și regie, în care nici măcar un element nu este pus la voia întâmplării. Enjoy it!

Citește în continuare

Funeralii fericite (2013)

El_KaPpa

Funeralii fericite, a doua colaborare regizor-scenarist dintre Horațiu Mălăele și Adrian Lustig, se face plăcut, are stil, are farmec, dar nu suficient încât să se ridice la același nivel calitativ impus de Nunta mută. Motivul este cât se poate de simplu și ne face să arătăm cu degetul spre scenariul dezordonat și ciuruit pe alocuri. Momente inserate fără rost (de ex: trei mafioţi vin fără motiv să ceară taxă de protecţie şi tot fără motiv dispar de tot din peisaj), momente extrem de previzibile (modul în care Igor este scos din scenă, dar şi finalul care are "chef de joacă"), momente forţate din lipsă de imaginaţie (ceea ce se întâmplă cu personajul Kiril) şi o împletire neprofesionistă a realului cu irealul. Nu pot să nu apreciez totuși satira foarte bună adusă societății contemporane și modul original și sincer în care își transmite mesajul. Regia lui Mălăele vine cu un mare progres față de primul său film și pe lângă coerență, cursivitate și creativitate, ne oferă în câteva cadre și un adevărat deliciu vizual. Omul ăsta dovedește încă o dată că este un geniu care, din păcate, nu s-a născut unde trebuia pentru a putea fi recunoscut și la nivel mondial. Din punct de vedere al actingului, pe lângă rolul foarte bun al lui Mălăele, merită mențiuni speciale atât rolurile bune făcute de Crina Semciuc și de Igor Caraș Romanov, cât și aparițiile foarte scurte, dar de efect, ale unor actori ca Gheorghe Ifrim, Valentin Popescu, Dorina Lazăr sau Bogdan Cotleț. În încheiere, mai simt nevoia să laud coloana sonoră a lui Vladimir Cosma care accentuează foarte bine emoția în anumite momente cheie, dar și sonorizarea, un element de care ne-am tot plâns la majoritatea producțiilor românești. Da dom'le, de data asta nu a trebuit să-mi ciulesc urechile 90% din film pentru a putea înțelege ce bălmăjesc actorii. Chiar dacă are minusuri supărătoare la nivel de scenariu, pentru o porție de umor, pentru un strop de emoție, pentru mesaj și nu în ultimul rând pentru viziunea regizorală, merită clar o vizită la cinema.

Citește în continuare

Pain & Gain (2013)

El_KaPpa

După ce vezi așa ceva este foarte greu să mai spui vreodată despre un film că este absurd, tras de păr și ilogic, pentru că viața bate cu mult filmul și la fel ca și în Compliance (2012), vedem că prostia omenească nu are deloc limite. Dacă în Compliance evenimentele sunt redate în mare parte așa cum s-au petrecut, în Pain & Gain s-a umblat vizibil la unele situații pentru a forța ridicolul și pentru a ambala totul sub forma unei comedii negre care să-i facă pe cei trei să pară în ochii spectatorului doar niște victime ale prostiei și nimic mai mult , dar nu cred că asta surprinde pe cineva care știe cât de veridice sunt filmele de la Hollywood. Regizorul știe acest lucru și simte nevoia la un moment dat să reamintească spectatorului că se bazează în continuare pe fapte reale. Din păcate, vanitățile criticilor aruncă într-un con de umbră unul dintre cele mai bune filme americane ale anului doar pentru că este regizat de Michael Bay, iar publicul cinefil pare atât de hipnotizat în momentul de față de universul Marvel și de Robert Downey Jr. încât nu mai au laude și pentru altceva. Un scenariu imprevizibil de la un capăt la celălalt, o regie pe care Bay își pune amprenta specifică doar pe alocuri, un montaj bun, personaje pe cât de ridicole pe atât de captivante și greu de uitat, multe replici delicioase servite rapid și fără perdea, multe glume subtile cu referiri la cultura americanilor, umor vulgar în stare pură, suficientă violență încât să fie interzis celor sub 15 ani (chiar sub 18 aș zice eu), niște actori care intră perfect în roluri (inclusiv cei secundari) și o coloană sonoră inspirată. Pentru că respectă în mare parte cursul poveștii reale scapă de criticile celor care l-ar fi acuzat că este tras de păr și lungit fără rost. Dacă nu vă deranjează umorul vulgar, dacă nu vă deranjează violența și dacă nu aveți prejudecăți legate de Michael Bay, mergeți să-l vedeți, merită fiecare minut! Enjoy it!

Citește în continuare

Jagten (2012)

El_KaPpa

Un film care ne arată cât de fragile sunt structurile societații și relațiile interumane și cât de nocivă este o comunitate lipsită de dezvoltarea mentală, bazată doar pe prejudecăți și pe spiritul de turmă. Scenariul nu vine cu ceva nou (sunt multe filme de acest gen, în care omul nevinovat cade pradă prostiei colective dintr-o comunitate restrânsă), este destul de liniar și folosește câteva tertipuri dramatice (faze ușor exagerate pentru a impresiona), dar transmite o puternică starea de mânie și dispreț încât este foarte greu să-i rămâi indiferent. Regia lui Vinterberg este foarte bună și contribuie decisiv la feeling. Cadre alese cu migală încât să transmită spectatorului sentimentele ce macină personajele pe interior, dar și o mică analogie cu vânătoarea foarte bine introdusă în context. Jocul actoricesc este de la bun în sus, Mads Mikkelsen fiind vârful de lance cu un rol care i-a adus pe merit în 2012 la Cannes premiul pentru cel mai bun actor. De văzut!

Citește în continuare

The Master (2012)

El_KaPpa

3 roluri excelente făcute de Phoenix, Hoffman și Adams, o regie fără cusur și o imagine impecabilă, de care s-a ocupat compatriotul nostru Mihai Mălaimare Jr., sunt plusurile acestei producții. Scenariul însă, se limitează la ceva simplu, fără concluzii, fără mesaje și fără emoții transmise către privitor, cu toate că, fiind inspirat de biserica scientologică, avea toate premisele să devină ceva foarte complex și foarte controversat. Tipicul soldat cu traume psihice care odată întors de pe front continuă războiul cu societatea și nu pare să aibă vindecare, încearcă să-și regăsească calea alături de un maestru excentric ce mânuiește foarte bine tehnicile de manipulare. Pe scurt, 137 de minute în care asistăm la relația maestrului cu un discipol dificil, cu toate urcușurile și coborâșurile ei. Doar pentru fanii actorilor și ai regizorului.

Citește în continuare
Top