Jumper (2008)

Rudolfo

Intr-o zi stand la coada pentru bilete la un film, am auzit doua fete in fata mea incercand sa-si explice ce inseamna teleportarea, vorbind despre filmuk Jumper (Daca nu eu, atunci unde?)... Ahem, Jumper (Oriunde Oricand)... Explicatia era formulata cam asa: "Sa iei cina in Paris, si sa te trezesti sa iei micul in dejun in Roma, la amiaza sa faci surf in California... etc". Mi s-a parut o explicatie foarte blonda a teleportarii. Nu stiam eu la momentul acela ca exact asa este vazuta teleportarea in filmul Jumper. Din fericire ce ii lipseste filmului in profunzime, se compenseaza prin niste scene de actiune decente. Gandeste-te la inceputul filmului X-men 2 cand Nightcrawler intra in Casa Alba. Acum ia scena aceea, multiplic-o de vreo 7 ori, adauga un Anakin Skywalker mai slab si un Samuel L. Jackson cu capul dat prin zahar pudra si cam asta este Jumper. O ora si jumatate de divertisment care sare de colo pana colo, atat din punct de vedere geografic cat si scenaristic. Hayden Christensen este David, un baiat care poate sa se teleporteze oriunde vrea el. Lui David nu prea ii pasa de cum-uri si de ce-uri. Nu cunoaste sursa puterilor lui si nu-l intereseaza. El se bucura de viata lui, desi ar trebui sa fie cu mai multa bagare de seama. Asta pentru ca nu este singurul cu astfel de abilitati si exista chiar o organizatie secrete (paladinii) al carui unic scop in viata este sa-i extermine pe jumperi. De ce? Pentru ca doar Dumnezeu ar trebui sa aiba puterea sa fie peste tot. Paladinii se pare ca scapa din vedere faptul ca Dumnezeu nu este niciodata, nicaieri... care nu este acelasi lucru cu a fi peste tot, tot timpul. Sau poate este. Trebuie sa recitim Biblia. :) Oricum, cand David isi da seama ca este urmarit, in loc sa se ascunda, se intoarce in locul unde sigur va fi cautat (inapoi in oraselul lui natal) si ca sa fie si mai usor pentru paladini sa-l prinda, se incurca si cu o fata (ce-i drept, iubita lui din copilarie). Povestea se complica ceva mai mult de aici (mai apare un jumper cu o vendeta contra paladinilor si mama lui David are si ea secretele ei tenebroase) dar deja v-am spus cam tot ce era necesar... mai bine spus nenecesar, pentru ca exact asta este povestea. Din fericire premiza in sine, aceea de a fi in stare sa ajungi oriunde doar cu puterea gandului, este in sine destul de atragatoare pentru a purta pe umeri un film de o ora jumate. Din pacate, jocul actoricesc este de-a dreptul deplorabil. Hayden Christensen si partenera sa, Rachel Bilson, parca joaca intr-o piesa de Eugen Ionesco. Dialogurile dintre ei sunt la fel de frante ca si povestea filmului. Parca nici nu vorbesc unul cu altul. Sa sper sa aiba cat de cat vreo chimie ar fi prea mult. Nu inteleg ce cauta Samuel L. Jackson in filmul asta, dar daca e sa ai un personaj negativ psihopat si ai ocazia sa-l angajezi pe Samuel L. Jackson, ma gandesc ca trebuie sa fi mare fraier sa nu profiti de ea.

Citește în continuare

Meet the Spartans (2008)

Rudolfo

Probabil ca se cerea facuta o parodie dupa 300 - Eroii de la Termopile, insa nu in felul in care a fost facut filmul Intalnire cu spartanii. Nu este foarte usor sa faci o parodie, de fapt este un lucru foarte greu daca vrei ca totul sa iasa ok, inteligent, iti trebuie o viziune originala si mai trebuie si sa fii capabil sa identifici cliseele & stuff, pentru ca pana la urma asta inseamna sa parodiezi un film. Intr-un fel, trebuie sa fii mai bun decat cel pe care il parodiezi, adica sa-l intelegi in detaliu si sa mai si adaugi cate ceva de la tine. Iar Meet the Spartans nu prea reuseste sa faca nici una, nici alta. In primul rand, 300, sa recunoastem, nu este un film atat de rau incat sa merite o parodie rautacioasa (in ideea ca parodia, ca si ironia, poate fi tandra sau caustica). Meet the Spartans duce pana in panzele albe doua chestii: 1. faptul ca era posibil ca spartanii din 300 sa fi fost gay si 2. violenta asupra copiilor. Insa dupa mai putin 30 de min din film ti se cam apleaca de atata homofobie si palme sau suturi date copiilor. Pe langa 300, Meet the Spartans mai incearca sa ironizeze si clisee din filme precum Ghost Rider, Rocky Balboa sau Borat, insa doar tangential si superficial. Scena din fata gropii in care sunt aruncate diverse personaje este atat de lunga si deloc amuzanta incat poti sa si adormi in timpul ei. Scenele cu Carmen Electra sunt atat de sexuale/sexiste si prost facute incat ti se face greata. Asocierea lui Paris Hilton cu cocosatul din 300 este absolut nerelevanta si te face sa-ti storci creierii pentru a-ti da seama de ce?? Parodierea unor scene din 300 este absolut gratuita. De ce trebuie sa ne legam de de niste chestii nobile cum ar fii curajul, devotamentul, loialitatea, sacrificiul pentru o cauza nobila si asa mai departe pentru a le tavali prin noroi si tot felul de secretii scarboase? Sau de ce trebuie sa fie asociate neaparat cu homosexualitatea? Asta chiar nu o inteleg...

Citește în continuare

Quantum of Solace (2008)

Rudolfo

Nu stiu la ce se asteapta majoritatea oamenilor de la ultimul film Bond, insa eu am intrat in sala de cinema cu niste asteptari clare: adrenalina, multe scene de actiune, fete frumoase, costume elegante si masini scumpe care in scenele de actiune sa fie facute praf fara nici un pic de remuscare si cu mult, mult stil, iar la sfarsit (la fel cum se arunca maslina intr-un pahar cu martini) replica: Bond, James Bond.

Citește în continuare

The Bank Job (2008)

Rudolfo

Jaful la care face referire filmul a avut loc la inceputul anilor '70 in Londra, desi nu vei simti vreo mare desincronizare cu anul in care ne aflam. De fapt, singurele indicii pe care le primesti in legatura cu perioada actiunii sunt vreo doua, trei modele de masini mai vechi si faptul ca personajele vorbesc la walkie-talkie in loc de telefoane mobile. :) Terry Leather este un vanzator de masini furate care simte ca l-a apucat Dumnezeu de picior cand o fosta gagica de-a lui ii spune de o banca numai buna de jefuit. Terry isi strange gasca de cartofari si le baga in cap ca asta este marea lor sansa. Astfel incepe filmul care te poate face sa crezi ca este o comedie, pentru ca are de-a face cu oameni care se opresc in mijlocul jafului ca sa-si comande de mancare. :) Treptat insa, jefuitorii amatori isi dau seama ca in seif nu se afla numai bani murdari si bijuterii... ci documente de o valoare sensibila pentru toti mai marii Londrei... de la proxeneti la membrii Familiei Regale. Ritmul este unul care te captiveaza de la inceput si din cand in cand povestea pare sa sara in timp inainte si inapoi dar nu atat incat sa te ameteasca de tot. In centrul povestii ramane intotdeauna Terry care este un personaj likeable, mai ales prin prisma interpretarii lui Jason Statham, probabil unul dintre actorii care au cea mai mare experienta cu filme despre jafuri din ziua de azi. Sunt cateva scene in care Statham imprumuta multe de la scoala actorilor care pot sa faca puppy dog eyes. Serios vorbind, se pricepe sa poarte pe umeri responsabilitatea unor scene dramatice. 99% din film nu arunca nici un pumn, dar spre sfarsit iti dai seama ca tipul moare de nerabdare sa bata pe cineva... si se ia de un batran proxenet care a incercat sa-l manipuleze. Putea sa fie o scena dramatica in care Statham il confrunta verbal. Iti dai seama insa ca personajul se gandeste: "You... you... aw f#&k it" Si incepe sa-i dea picioare in gura. Din punct de vedere vizual, filmul se remarca printr-un stil foarte gritty, care intr-adevar, pare sa imite filmele de actiune ale anilor '70, desi nu vei vedea prea multa actiune. In schimb sunt destule rasturnari de situatie, femei topless si tortura. Tot ce ne place noua la anii '70!

Citește în continuare

Love in the Time of Cholera (2007)

Rudolfo

Povestea pierde mare parte din esential - dragostea. Ni se da episodic pasiunea epistolara de 4 ani si multe posturi telegrafice distanta, nu vedem prea mult din dragostea "oficiala" dintre Fermina si Dr. Juvenal Urbino (Benjamin Bratt), care este in realitate adevarata dragoste care dureaza jumatate de secol, cea cu dublu sens. Cei 51 de ani, 9 luni si 4 zile trec fara sa-i vezi decat in parul din ce in ce mai rar si alb al lui Florentino. Timpul realismului magic i-a cam tras presul de sub picioare scenaristului, care s-a incalcit in cronologia neregulata a cartii si a facut un film de dragoste frumusel, dar... atat.

Citește în continuare

Taken (2008)

Rudolfo

Bryan (Liam Neeson) este un fost agent secret pensionat ce regreta perioada din viata pe care a petrecut-o in slujba tarii sale, lucru ce nu i-a permis sa fie alaturi de familia sa, mai ales alaturi de fiica sa Kim (Maggie Grace) in timp ce aceasta crestea. Din aceasta cauza Lenore (Famke Janssen), sotia sa, a si divortat de el, recasatorindu-se cu Stuart (Xander Berkeley), un om de afaceri foarte bogat. Pe ultima suta de metri, Bryan incearca sa mai salveze ce se poate din viata sa si sa fie alaturi de fiica lui si sa o ajute cum poate. Aceasta are 17 ani si este la varsta la care isi doreste sa cunoasca pe cat se poate lumea in care traieste, iar cand prietena ei cea mai buna ii propune sa plece cu ea in Paris, Kim are nevoie de permisiunea tatalui ei. Acesta este reticent, deoarece el stie foarte bine in ce incurcaturi pot intra doua fete intr-un oras strain. Si, daca la inceput refuza sa isi dea acordul pentru aceasta excursie, mai tarziu accepta doar pentru a-i face pe plac fetei sale si pentru a nu parea un parinte fixist si restrictiv. Cele doua nici nu aterizeaza bine in Paris, ca si intra in bucluc. Un tanar sarmant, Peter, le convinge sa accepte sa imparta un taxi pana la locul unde acestea vor locui. Un lucru deloc inteligent din partea lor, deoarece acesta se dovedeste a face parte dintr-o grupare mafiota ce rapeste tinere turiste pentru a le transforma in prostituate sau pentru a le vinde unor pesti si mai mari. In timpul rapirii, Kim isi suna tatal, iar acesta afla toate datele care ii trebuie pentru a se lansa intr-o operatiune de salvare ce la inceput pare imposibila. Insa, asa cum ii spune Bryan la telefon unuia dintre rapitori, el are a very particular set of skills, iar un prenume si un tatuaj ii sunt de ajuns pentru a afla cu cine are de-a face si pentru a-si incepe operatiunea de salvare ce trebuie sa se incadreze in 96 de ore, caci dupa acest interval urma fiicei sale se va pierde pentru totdeauna. Astfel, agentul secret american ajunge la Paris si fara practic nici un ajutor intoarce acest oras cu fundul in sus pentru a-si gasi fiica.

Citește în continuare
Top