Obvious Child (2014)

drent

Iaca o dramedie - care mi-a plăcut - cu o felie zdravănă de viaţă reală în ea. O artistă de stand-au comedy cu o gură spurcată rău, dă nas în nas cu surpriza neplăcută oricărei femei independente. Poate "independentă" nu e termenul potrivit aici - deşi e, poate "singură" ar fi mai de înţeles în contextul filmului. Pe scurt, după o şarjă de beţie şi o noapte de hârjoană cu un necunoscut, Donna "cade cloşcă". Aţi văzut "Knocked Up" (Un pic însărcinată) ? Şi aici e cam la fel, dar, "Obvious child" e mai real, mai onest, mai adevărat. Şi place. Am văzut-o prima oară pe Jenny Slater. E bună, şi dacă joacă la fel şi în alte filme o să-i devin fan. Dar, parcă mai tare mi s-a părut a fi Gaby Hoffmann (Nellie, prietena Donnei). După ce o să vedeţi filmul, s-ar putea să-mi daţi dreptate. Pentru că filmul e de văzut. Pentru Jenny Slater, Gaby Hoffmann, David Cross sau Gabe Liedman. Şi pentru regizoarea Gillian Robespierre, aflată la primul ei lung metraj. 7,5 din 10...

Citește în continuare

Kvinden i buret (2013)

drent

"Este povestea unui detectiv de poliţie şi a asistentului său, transferaţi la nou înfiinţatul Departament Q, o secţiune a poliţiei care ar trebui să sorteze cazurile vechi rămase nerezolvate ani de zile. Deşi misiunea lor este doar de a lua în evidenţă dosarele, cei doi se implică în rezolvarea unuia dintre cazuri: sinuciderea în urmă cu cinci ani a unei femei, politician celebru, care a dispărut de la bordul unui feribot, pe mare. Dosarul a fost clasat “sinucidere”, singurul martor fiind fratele victimei, o persoană cu handicap mental. Cei doi poliţişti nu se mulţumesc cu verdicitul sinuciderii şi declanşază o investigaţie care îi duce dincolo de faţada lumii bune din ţările scandinave." - descriere depusã de stricted, aprobata luni, 11 august 2014.

Citește în continuare

Per altri occhi (2013)

drent

Filmul realizat de Silvio Soldini şi Giorgio Garini, e un documentar SF cu durata de 95 de minute. Îmi pare rău că postez asta la comentarii, dar... fac şi eu la fel ca BibiTM (apropo de reacţia staff-ului la utilizatori). Documentarul a fost lansat pe 9 octombrie 2013.

Citește în continuare

Silver Linings Playbook (2012)

drent

La peste 100 de ani de cinematografie, nu prea este imposibil să nu anticipezi fazele principale dintr-un scenariu. Şabloanele, adică. Deci, amicii mei cinefili, care au descoperit şabloanele şi "subţirimea" scenariului, merita o medalie. Aia cu gaură de argint. După cum spunea Charlie Chaplin: "Ca să fac o comedie am nevoie doar de un parc, un poliţist şi o fată draguţă...". Înlocuiţi "comedie" cu "film", "parc" cu orice locaţie, "fată" cu "băiat", "frumos" cu "urât", "poliţist" cu "infractor" şi aveţi un alt scenariu. Se pot face şi aranjamente, ca la mate, dar există şi pentru ele o limită. Aşa că, astea-s şabloanele. Problema e dacă-ţi place (sau nu) filmul în ansamblu, pentru că restul e istorie de la Chaplin citire. Mie, unul, Silver Linings Playbook mi-a plăcut. Cine-i de altă parere, poate sã mã-njure...

Citește în continuare
Top